Graffiti, artă sau vandalism ?

Nimeni nu ar putea nega faptul că spargerea geamurilor, arderea mașinilor, furtul, distrugerea naturii și alte daune aduse unei proprietăți private pot fi definite ca vandalism, care trebuie penalizat. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre încadrarea în aceeași categorie a graffiti-urilor – fie în formă scrisă sau în formă de desen pe perete sau pe altă suprafață situată într-un loc public – dezbaterile sunt mai aprinse.

Într-o parte a spectrului sunt cei care văd în graffiti un nou mod de exprimare artistică, o formă individuală de comunicare a unor mesaje sociale, politice sau culturale a celor care nu au puterea și ocazia de a-și manifesta personalitatea într-o manieră oficială. În acest caz, graffiti-urile sunt, de altfel, și o modalitate de a da culoare zonelor părăsite, neîngrijite ale orașului.

La cealaltă extremă, se află persoanele care consideră graffiti-urile un semn nedorit de anarhie, lipsă de respect față de proprietatea privată sau publică, ba uneori o infracțiune, și nicidecum artă. Astfel, pentru ei, creatorii acelor „zgârieturi, mâzgăleli și mesaje obraznice” nu sunt decât niște copii care n-au cei șapte ani de-acasă.

Concurența între calitate și nume

De obicei, graffitiștii nu se cunosc personal, deoarece cartea de vizită este creația lor, mereu semnată. În caz că un graffiti nu a fost pe placul unui concurent, el își va permite să-l acopere cu ceva nou. Chiar dacă concurența dintre ei este acerbă, „desenele cele mai puternice au reușit mereu să supraviețuiască, întrucât graffitiștii știu să aprecieze ceva de calitate”, explică un practicant al acestui gen grafic, cu pseudonimul Decont, care are această pasiune de la 13 ani.

Părerile despre graffiti se împart chiar între creatorii acestuia. „Faci graffiti atunci când ai obsesia de a-ți vedea numele peste tot sau cu intenție de artă. Deși regret, am fost și eu unul din cei care își scria numele pe toți pereții, dar eram mic și nu conștientizam multe lucruri. Am început să „bombez” pereții cu tag-uri (inscripție a pseudonimului) și desene în prostie, dar cu trecerea timpului, am început să fac graffiti ce conțineau mesaj, culoare, am găsit și locurile potrivite care-mi ofereau timpul necesar pentru a realiza desenul”, povestește Decont.

Graffiti - promotor de mesaje

Dacă în ce privește calitatea desenului, aceasta este ușor de apreciat, atunci mesajul graffiti-urilor poate stârni dezaprobare, nu doar în rândurile trecătorilor, ci și în rândurile „concurenței”.

„Sunt niște versuri care reprezintă foarte bine atitudinea trecătorilor față de graffiti: „Ne-am obișnuit să vedem totul alb-negru și ne temem de culori”, iar mie-mi place să cred că atunci când culorile sunt alese bine, trecătorii n-au cum să treacă indiferenți și nemulțumiți”, opinează un alt graffitist, Aleatorik. „Dacă scrii „Basarabia – pământ românesc”, cuiva oricum nu-i va plăcea, chiar dacă e făcut frumos, chiar dacă mesajul e transmis în armonie cu culorile, și ulterior graffiti-urile vor dispărea”, afirmă Decont.

Aleatorik, care a realizat câteva picturi murale și la comandă, în curți private și cluburi, povestește despre un „coleg de breaslă”, cu pseudonimul Elvis, care face stenciluri (șabloane) de dimensiuni reduse, dar cu mesaje puternice. „Fiind incognito, poate crea încontinuu fără a fi deranjat de întrebări, fără a trebui să explice ce a vrut să transmită. Uneori e bine să lași loc pentru interpretări”, consideră Aleatorik.

Graffiti în ilegalitate - avantaj sau dezavantaj?

Autoritățile publice și cele private suportă cheltuieli semnificative pentru a curăța graffiti-urile de pe pereți. Cu toate acestea, majoritatea reprezentanților acestui mod grafic de exprimare folosesc pereții distruși și neîngrijiți ai Chișinăului ca pe un „Perete al Democrației” din Beijing. „Nu cred că ai reuși să faci o revoluție prin graffiti, dar să faci cunoscute unele probleme ai putea. Mai mult, în momentul de față toate căile de mediatizare și informare sunt foarte scumpe și dacă chiar ai ce spune, graffiti-urile sunt o soluție”, afirmă Aleatorik.

Conform Codului Civil al RM, vandalismul se pedepseşte cu amendă sau privare de libertate, în funcție de gravitatea pagubei aduse edificiului respectiv. „E bine că e ilegal, acesta fiind motivul existenței de durată a respectivei arte. Noi ne mândrim cu faptul că putem fi împotriva sistemului. Eu, însă, nu consider că locuințele oamenilor trebuie să sufere din cauza luptei noastre”, explică Decont.

În unele orașe, pentru a reduce vandalismul, au fost desemnate ziduri sau zone exclusiv pentru utilizarea de către artiștii de graffiti. Astfel, ei au fost încurajați să creeze nestingheriți o artă deosebită, fără frica de a fi prinși sau arestați pentru vandalism sau încălcarea proprietății private.

Experiența vine din cărți

Graffiti-urile, ca parte a culturii hip-hop, se învață „în stradă”, iar atâta timp cât nu este o școală care să învețe arta graffiti-urilor, promotorii lor acționează și creează după reguli nescrise.

Procesul de creare a unui stencil sau a unui desen sunt diferite, dar la fel de complicate. „La început ai spray-ul și te scapi la toți pereții și crezi eronat că așa acumulezi experiență, însă unicul lucru pe care-l deprinzi este să controlezi spray-ul. Experiența vine din cărți, din ele înveți să transmiți mesajul, apoi trebuie să te înveți să desenezi, să faci grafică, să combini culorile. Dacă ar fi fost o școală de graffiti, ai învăța această artă acolo și ai sări peste etapa de a mâzgăli peste tot și ai trece direct la produsul final. În același timp, partea bună în absența unei astfel de școli este faptul că ești impus să-ți creezi propriul stil, fără influența cuiva”, explică Decont.

„În societatea noastră puține lucruri frumoase sunt oferite fără a cere ceva în schimb. Astfel, ideea graffiti-ului este de a atrage atenția trecătorului față de un anumit mesaj, care să fie înțeles de oricine”, consideră Aleatorik.

Graffiti este predispus la diferite presiuni sociale din partea formelor de artă recunoscute prin popularitate, deoarece apare pe toate suprafețele accesibile, care nu sunt proprietatea celui care face graffiti. Presiunea, însă, indiferent din care parte vine, întărește poziția graffitiștilor și îi motivează să creeze în continuare.

Graffiti şi artă stradală – de la origini până la primul festival din România

Cu un graffiti se poate distruge peretele proaspăt renovat al unei clădiri de patrimoniu ori se poate mâzgăli panoul publicitar nou plasat într-o staţie de autobuz. Zidurile unei şcoli sau ale unei biserici pot deveni o tablă liberă pentru graffiti injurioase. Iar vitrinele de magazine se urâţesc, peste noapte, din cauza unui graffiti duşmănos. Dar dacă totul s-ar schimba şi, timp de câteva zile, spaţiile urbane s-ar transforma într-un aerisit atelier de artă stradală, cu lucrări de graffiti excepţionale? Ar fi vorba, desigur, despre Festivalul Internaţional de Street-Art 2012 din Timişoara.

 Ce înseamnă graffiti

Cu răbdarea cuvenită unei plimbări şi cu atenţia potrivită curiozităţii, oricine va descoperi într-un oraş graffiti-uri cu cele mai diferite forme, conţinuturi şi culori. Unde să fie aruncată privirea, mai bine? Spre faţadele impecabile ale clădirilor istorice, spre gardurile din cărămidă ale parcurilor, spre coşurile de gunoi nou vopsite, spre afişele de spectacole, spre pereţii dărămaţi ai caselor ori spre zidurile abandonate în uitare şi neglijenţă. Mai zăreşti mâzgăleli colorate pe cutiile poştale de la porţi, pe vagoanele de tramvai, pe partea laterală a vreunei remorci sau pe soclul unei statui din parc. Atunci când proprietarii şi municipalitatea nu şi-au exprimat acordul pentru realizarea vreunor inscripţii ori desene într-un spaţiu public, se vorbeşte despre graffiti (graphein - a scrie, în limba greacă; graffiato - zgâriat, în limba italiană). Caracterul lor este, aşadar, unul illicit. Nu poate să placă o înjurătură scrisă în grabă pe un perete sau pe o vitrină şi nici un proprietar nu ar fi de acord cu o caricatură nereuşită, trasată din senin pe zidul casei lui. Însă graffiti-urile apar neîncetat, ca inscripţii ori desene scrijelite, zgâriate şi vopsite. Instrumentele sunt diverse: obiecte ascuţite, markere, sprayuri, pensule, creioane, crete, cărbuni, de fapt, orice obiect care poate lăsa o urmă vizibilă ori o dâră de culoare.

 Graffiti-ul este extrem de divers fiindcă are legătură directă cu creativitatea umană. Prin el, se fac declaraţii de dragoste, se transmit mesaje sociale şi politice, se laudă şi se înjură, se face campanie electorală, se încurajează echipe, se blamează personaje publice, se exprimă sentimente şi se recunoaşte o apartenenţă socială. Se face aşa astăzi, precum se făcea cu mii de ani în urmă. Nu au fost scutite de graffiti Roma antică, Pompei-ul bogat ori oraşul mayaş Tikal din Guatemala. De când au învăţat să folosească instrumente scripturale, anonimii au găsit de cuviinţă să se exprime prin graffiti şi să vandalizeze astfel diferite obiecte ori spaţii comune ale colectivităţii.

Dar nu întotdeauna graffiti-ul este menit să distrugă, să jignească şi să stârnească oprobiul public. Atunci când paragina şi nepăsarea lasă cicatrici pe faţa oraşului, desenele clocotinde de imaginaţie estompează urâţenia pereţilor scorojiţi, a ruinelor nefaste, a caselor abandonate şi a cimentului cenuşiu. Personaje imaginare, scrisuri alambicate, poveşti suprarealiste şi texte inspirate vor acoperi zidurile anoste şi neglijate, ajutându-le să semene cu nişte care alegorice urbane, încremenite în spectacolul cotidianului. Ochiul privitorului se va bucura, iar gândul lui va încerca să prindă în lasou mesajul artistic şi complet al celui care, iubind oraşul şi frumosul, trasmite nevoia urbanului de renovare, decorare, construire ori restaurare. Viziunea asupra graffiti-ului care trezeşte emoţie estetică se schimbă radical şi trimite spre artă. De data aceasta, o artă stradală cu un puternic mesaj social.

Graffiti şi artă stradală

Graffiti-ul modern îşi are începuturile în anii 1920, când metroul din New York a fost acoperit cu desene şi inscripţii, realizate de artiştii găştilor de cartier. În timp, directa legătură dintre cultura hip-hop şi graffiti s-a păstrat nealterată. În marile centre urbane ale lumii, zonele sărace şi mizere au devenit scena mesajelor politice şi sociale transpuse pe ziduri şi clădiri. Şi, concomitent, au dat şi artişti grafferi talentaţi, pentru care unele galerii de artă şi-au deschis larg porţile. Graffiti de pe stradă (realizat cu acceptul proprietarului clădirii sau chiar la cererea acestuia) putea să fie recunoscut drept o lucrare de artă, cu o durată limitată, ce-i drept. Şi astfel, se transforma, din graffiti în artă stradală. Dezbaterile teoretice pe această temă sunt încă în plină desfăşurare.

 Festival de street-art la Timişoara

După un model european deja consacrat, la Timişoara s-a organizat în toamna lui 2011 Festivalul Internaţional de Graffiti, dând posibilitatea graffer-ilor români şi străini să creeze liber, sub semnul legalităţii (cu consimţământul autorităţilor locale). În locaţii bine stabilite, graffiti au acoperit artistic panouri speciale, ziduri de instituţii, clădiri private şi alte spaţii publice avide de culoare şi forme. În afara străzii, în sălile Facultăţii de Arte şi Design, specialiştii, profesorii, studenţii şi grafferii s-au întâlnit pentru dezbateri. Festivalul a fost un succes, promovând şi încurajând arta stradală. Artiştii au lucrat sub privirile admirative ale publicului, care la rândul lui şi-a încercat măiestria, folosind sprayuri colorate ca instrumente şi tricouri albe pentru fundal.

Despre Graffiti

Din 1974 apar inovatiile in stilurile graffiti. Este momentul in care bombing-ul si stilul au inceput sa se distinga intre ele. Whole car-urile au devenit ceva obisnuit, iar forma finala abombing-ului a ajuns throw-upul. Throw-upul este un stil de piesa, derivat din bubble letters. Acesta este facut in graba, dintr-un contur simplu si partial umplut. Majoritateathrow-upurilor contineau doua litere si au inceput sa apara pe tot sistemul de metrou. Crew-uri ca POG, 3yb, BYB TC, TOP au adus contributii majore. Regii throw-upurilor erau TEE, IZ, DY 167, PI, IN, LE, TO, OI, FI aka Vinny, TI 149, CY, PEO. Writerii au devenit foarte competitivi si au luat startul in adevarate curse pentru a se stabili cine creaza face cele mai multe throw-upuri. Au atins apogeul din '75 in '77, asa cum a facut si whole car-urile. Un nou val de creativitate a inflorit la sfarsitul anului 1977 prin crew-urile TDS, TMT, UA, MAFIA, TS5, CIA, RTW, Roc Stars, TMB, TFP, TC5 si TC5. Razboiul stelelor ajunge iar la apogeu. De asemenea, acesta a fost si ultimul val de bombing inainte ca Transit Authority sa impuna conditii foarte drastice impotriva graffiti-ului. In Broadway, CHAIN 3, KOOL 131, PADRE, NOC 167 si PART 1 se aflau in plin proces de expansiune a stilurilor create dewriteri ca PHASE, 2, RIFF 170, si PEL. Chain a trecut mai tarziu la liniile de la metrou 2 si 5 din New York cu TMT crew.

CASE 2, KEL 139, MARE, COMET, REPEL, COS 207, DURO, MIN, SHY 147, KADE 168, FED 2, REVOLT, RASTA, ZEPHYR, BOOTS 119, KIT 17, CRASH si COMET au devenit foarte competitivi in arena whole car-urilor. SEEN, MAD, PJ si DUST au dominat linia de metrou 6 cu cele mai elaboratewhole car-uri. MITCH 77, BAN 2, BOO 2, PBODY, MAX 183 si KID 56 stapaneau linia 4, iar FUZZ ONE a reprezentat forta majora pe linia 7 a metroului New York-ez.

Din 1980 a inceput o perioada grea pentru grafferi. Trenurile erau curatate mai des, iar gardurile care inconjurau depourile erau construite mai inalt. Writerii au inceput sa renunte si sa-si indrepte atentia catre alte oportunitati de creatie. Cei mai multi au fost atrasi de cariere care insemnau mai mult decat arta de la metrou. Graffiti nu mai se mai aflase in centrul atentiei de la Razor Gallery din 1970. In 1979 LEE QUINONES si FAB 5 FREDDIE au deschis o expozitie la Roma sustinuti de comerciantul de obiecte de arta, Claudio Bruni. Apoi, in 1980, un numar mare de writeri le-au urmat exemplu si au oferit lucrari pentru ESSES Studio, Stephan Eins’ Fashion Media ai Patti Astor’s Fun Gallery pentru a putea fi receptionati de un public cat mai larg. Acestea si numeroase alte galerii s-au dovedit factori esentiali in expansiunea graffiti. Comerciantii europeni au fost foarte receptivi la noua forma de arta. DONDI, LEE, ZEPHYR, LADY PINK, DAZE, FUTURA 2000 sunt doar cativa dintre writerii care si-au expus lucrarile si au dezvaluit lumea secreta a tinerilor din New York. In perioada 1982 – 1985 cultura graffiti s-a aflat intr-o perioada decadenta, factorii care au decis acest ritm venind atat din interiorul comunitatii de writeri, cat si din societate in general. Dependenta de cocaina a patruns adanc in interiorul oraselor. Atmosfera de pe strazi era extrem de tensionata Au aparut legi care interziceau vanzarea de spray-uri minorilor si cereau comerciantilor sa plaseze produsele destinate graffiti-ului in locuri inaccesibile. De asemenea, penalizarile pentru graffiti erau foarte severe.

Cea mai pregnanta schimbare a fost facuta de Metropolitan Transit Authority (MTA) care a introdus un buget anti-graffiti. Locurile de stationare a trenurilor de metrou era pazite din ce in ce mai strict. Astfel, majoritatea locurilor preferate de writeri au devenit inaccesibile. Cele mai multe din creatiile lor au fost distruse, toate acestea aducand frustrare in randul grafferilor.

Pentru altii insa, politica agresiva impusa de MTA a fost doar o provocare. Din cauza lipsei de resurse, au devenit extrem de exclusivisti si agresivi, revendicandu-si anumite linii de metrou sau depouri. In cultura graffiti, revendicarea teritoriului nu era ceva nou, diferenta era data de amenintarile care erau acum intr-un fel impuse. De exemplu, daca un writer mergea intr-un depou neinarmat, era aproape sigur ca ar fi plecat de acolo jefuit si chiar agresat fizic. In acest punct al istoriei graffiti-ului, forta fizica si unitatea in grupurile de cartier a devenit parte din experienta de writer. Au izbucnit si conflicte intre grafferi, cel mai cunoscut fiind cel dintre CAP MPC si restul lumii. Grafferii proeminenti ai acestei perioade au fost SKEME, DEZ, TRAP, DELTA, SHARP, SEEN TC5, SHY 147, BOE, WEST, KAZE, SPADE 127, SAK, VULCAN, SHAME, BIO, MIN, DURO, X Men, JON 165, RIZE etc.

Pe 12 mai 1989 MTA s-a declarat invingatoare asupra graffiti-ului. A scos din circulatie toate metrourile pictate. Obiectivul era ca nici o creatie sa nu mai fie vizibila. Pentru unii grafferi, operele la metrou erau definitia artei pe care o practicau si considerau ca picturile pe pereti, pe panze sau nave sunt facute de writeri care triseaza. Acestia sunt cei care au rezistat in continuare conditiilor restrictive ale MTA. Printre acestia se numara COPE 2, SENTO TFP, YES2.

Hip-hop-ul a fost mereu legat de graffiti. Popularitatea hip-hop-ului a explodat in anii 1980. Videoclipurile care se axau pe aspecte din viata de oras din New York au avut mare succes la public. Peste noapte, fiecare adolescent american isi dorea sa fie un baietas de cartier dinNew York. Mc-ii, breaker-ii si writerii au devenit usor omniprezenti. Chiar si in afara New York-ului unde mijloacele de transport urban erau mai putine; vroiau sa-si vada operele in miscare. In continuare, au gasit si alte metode prin care sa-si expuna lucrarile. Trenurile de marfa erau destul de accesibile, iar gradul de securitate foarte scazut, au devenit astfel urmatoarea lor tinta. Printre writerii care au colorat trenuri de marfa, se numara CAVS, SEIN5, CAVS, CASE 2, ZEPHYR si MONE. Writerii americani continua sa-si ofere lucrarile pentru a fi expuse in galeriile din Europa si au adus cu ei si curentul hip-hop. Europenii s-au indragostit pur si simplu de stilul de viata dinNew York. Henry Chalfant si James Prrigoff’s au scris o carte dedicata acestei culturi urbane 'Subway Art'. Filmul 'Style Wars', realizat de Henry Chalfant in colaborare cu Tony Silver si 'Wild Style' produs de Charlie Ahearn au devenit biblii ale europenilor privind cultura graffiti. Ei consumau si mimau stilul new york-ez. Mai tarziu europenii au mers in State, chiar in New York si au creat propriile opere, iar americanii si-au exersat talentele pe mijloacele de transport europene. Ani de zile documentatia despre arta graffiti s-a facut in afara surselor. Cel care a facut primul pas in directia opusa a fost PHASE 2. In 1980 acesta a publicat primul reportaj numit 'International Graffiti Times'. Interesul foarte mare pentru inedita expresie a artei a facut ca numarul publicatiilor dedicate sa creasca. Insa partea pozitiva a acestor reportaje despre graffiti era faptul ca erau editate de writeri. Dar nu toti au fost de acord cu aceasta optiune. Acestia sustineau ca adevaratul graffiti se face la metrou si nu pe coala de ziar. Criticate sau nu, aceste publicatii speciale au continuat sa fie editate, constituind inca o resursa de comunicare. La sfarsitul anilor 1980, graffer-ul SAN2 aka Carl Weston a inceput realizarea serialului VideoGraf. Acesta a constituit primul document video despre arta urbana facuta chiar de creatori de graffiti. Ideea a fost preluata de grafferii din intreaga lume. In 1994 detaliile despre graffiti au patruns si pe paginile web, primul site organizat dedicat in intregime acestei arte a fost Art Crimes. Cativa ani mai tarziu au aparut sute de pagini web specializate in toata lumea. Aceste site-uri sunt accesate de copiii care n-au fost niciodata foarte aproape de linia de metrou pana la writeri care profita de tehnologia multimedia si o transforma intr-o noua forma de exprimare a artei. Desi internetul te scuteste de mirosul si petele de vopsea, de frica de oamenii legii, nu va putea inlocui niciodata sentimentele intense traite la metrou, pe strada, intre blocuri. Cu toate astea, va marca arta graffiti-ului, si poate peste multe decenii vom vorbi despre etapa web.tag - o semnatura stilizata; termenii tagger si writer fac referire la o persoana care face tag-uri.throw-up (sau bomb) - un tag mai elaborat. De obicei are o culoare pentru umplere. Literele au forme rotunjite, usor de executat.piece (de la masterpiece - capodopera) - o imagine mare, adesea cu efecte 3D, sageti care dau fluiditate (flow) si directie, multe culori si tranzitii. Realizarea unui piece necesita mai mult timp decat un throw-up. Cu cat locatia este mai la vedere, iar lucrarea este mai bine executata, cu atat creste respectul pentru writer.burner - un piece amplu si mai elaborat decat un piece normal. Aceste lucrari sunt realizate de obicei legal, datorita timpului si efortului depuse pentru executarea lor; primii writer-ri dinNew York faceau burner-e ilegal, pe trenuri.bombing pictarea multor suprafete. Pentru aceasta se folosesc de obicei throw-ups (sau bomb-uri), deoarece nu necesita mult timp pentru executie.to slash' a tag - a taia sau a scrie peste tag-ul cuiva, socotit ca o insulta adusa persoanei care a facut tag-ul taiat.going over - daca un writer executa o lucrare peste opera altuia, este analog cu o declaratie de razboi writer-ului. Majoritatea grafferilor respecta operele altora, iar regula de baza pentru inlocuirea creatiilor anterioare este urmatoarea: tag - bomb - piece. De asemenea, se poate picta peste lucrarile 'taiate' deja. Daca cineva incalca aceste reguli, este considerat un 'toy.buffing (to buff) - a indeparta graffiti folosind substante chimice si alte instrumente.toy - un graffer fara experienta sau fara talent. Writer-ii versati folosesc acest cuvant ca un termen derizoriu pentru grafferii nou aparuti.king - writer cu un anume respect printre alti grafferi. A detine interiorul (to own the inside) inseamna sa ai majoritatea tag-urilor in interiorul trenurilor, iar a detine exeriorul inseamna ca majoritatea lucrarilor sunt pe exteriorul trenurilor.